Președintele ANST, Carmen Tocală, a declarat marți, după întrevederea cu președintele FR Box, Rudel Obreja, că alegerile pentru funcția de președinte al boxului românesc vor fi reluate în cel mult două luni. Tocală a obținut o derogare de două luni de la AIBA, timp în care scrutinul trebuie să aibă loc. Totodată, președintele ANST a evocat pașii care trebuie respectați pentru alegerea unui nou șef al FR Box.
“Am purtat o discuţie cu Rudel Obreja, care este deschis şi are intenţii bune de a face ceva. Alegerile programate recent la FR Box nu au fost statutare, astfel că trebuie reluate, cu toţi paşii legali de urmat. Primul ar fi legat de stabilirea acestor detalii, pasul doi transmiterea în teritoriu a informaţiilor, iar pasul trei depunerea candidaturilor, validarea lor şi alegerile propriu-zise. Nu putem enunţa un termen clar, dar avem două luni la dispoziţie, aşa cum ne-am înţeles cu AIBA. Rudel Obreja are toată deschiderea să îndrepte situaţia. Aceşti paşi îi vom comunica şi către AIBA, cu care discutăm permanent. Trebuie să facem totul în beneficial boxului şi sportului românesc”, a spus șefa ANST.










Leave a Reply