Comentatorul sportiv „şcolit“ pe pârtia de schi

Sporturile de iarnă din România au avut şi încă au mult de suferit. Şi asta nu de ieri, de azi, ci zeci de ani. Nimănui nu-i pasă de această particică a sportului românesc, care se zbate într-un anonimat enervant. De schiori, boberi şi patinatori se aude de câteva ori pe an, cu prilejul competiţiilor de profil organizate în România. În rest, sporturile de iarnă hibernează aproape nouă luni pe an şi ne mai întrebăm câteodată de ce nu existăm pe harta lumii.

Aspectele de mai sus, care nu ne fac deloc cinste, au fost semnalate şi de Alexandru Poponeci, protagonistul acestui articol, un tânăr de 26 de ani, născut la Sinaia, vicecampion naţional la schi alpin. Alexandru a renunţat să mai schieze din cauza neajunsurilor din sporturile de iarnă şi a îmbrăţişat o carieră de jurnalist. Nu a putut să stea, însă, departe de sportul cu care a crescut şi s-a îndreptat către o carieră de comentator sportiv. Aşa a ajuns la Eurosport, unde comentează în fiecare iarnă evoluţiile celebrilor sportivi de la schi alpin.

„Coborârea pe schiuri mă făcea să simt adrenalina”

Alexandru a povestit cine i-a insuflat pasiunea pentru schi, amintindu-şi momentele de neuitat ale copilăriei, când cobora în viteză, pe schiuri, pe pârtiile de pe Valea Prahovei. „Pasiunea mea pentru sporturile de iarnă mi-a fost insuflată de tatăl meu, Ioan Poponeci, antrenor de schi fond al lotului naţional şi mentor al lui Daniel Pripici (sportiv care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci). Primele schiuri pe care le-am încercat au fost cele de schi fond, la poalele Munţilor Piatra Craiului, în satul Ciocanu, acolo unde mi-am petrecut copilăria până la vârsta de 6 ani. Schi fondul are tradiţie în familia noastră, bunicul devenind campion militar prin anii ‘50. El este cel ce i-a antrenat în acest sport pe tatăl meu, unchiul, dar şi pe mătuşa mea, care, la rândul lor, au devenit campioni locali şi naţionali pe vremea lor. Eu am preferat mai mult coborârile directe de pe toate dealurile din sat, îmi plăcea adrenalina, îmi plăcea viteza. Toată ziua urcam cu schiurile în spate pe fel şi fel de pante care mai de care mai abrupte pentru o coborâre cât mai lungă în care încercam sentimentul de libertate şi adrenalină”, rememorează Alexandru.

Vicecampion naţional la 16 ani

Tânărul comentator sportiv a dezvăluit cum a devenit vicecampion naţional, în condiţiile în care schiul românesc avea lipsuri majore din punct de vedere financiar, iar dotarea cu echipament a sportivilor era precară. „După iniţiere, tatăl meu m-a înscris la grupa de performanţă a Clubului Sportiv Şcolar Sinaia la vârsta de 7 ani. Am început să particip apoi la concursuri locale din Sinaia. Ulterior au apărut primele rezultate promiţătoare pentru mine ca sportiv, dar au apărut şi problemele de ordin financiar, un obstacol care, din păcate, apare în viaţa oricărui sportiv din orice disciplină. În 2004, în ciuda problemelor financiare, a venit rezultatul cel mai de preţ, locul doi la proba de coborâre în cadrul Campionatelor Naţionale de la Poiana Braşov. Am avut mereu rezultate în top zece de-a lungul timpului pe plan naţional, dar mereu echipamentul era o problemă, de aceea nu reuşeam să pătrund în elita primelor trei locuri. Toţi schiorii de performanţă din România aveau şi încă au de suferit, misiunea fiind aproape imposibilă fără un echipament care să îţi pună în valoare calităţile motrice. Degeaba pregătirea specifică este bună dacă ceilalţi factori ce te ajută să atingi performanța sunt neglijaţi”, susţine Alexandru Poponeci.

Marea pasiune pentru schi a fost întreţinută în scurta sa cariera de sportiv de mândria şi bucuria prilejuite de rezultatele măreţe obţinute la concursurile naţionale. „Premiile constau în diplome şi dulciuri, rareori mai primeam o sumă de bani sau poate articole vestimentare specifice sportului pe care îl practicam, dar asta nu conta, victoria era cea care îmi aducea cea mai mare satisfacţie. Spiritul competitiv mă învăluia, mă făcea mai ager, mai curajos şi mai bun de fiecare dată când luăm parte la o cursă. Dorinţa de a fi cel mai bun, adrenalina, fericirea şi fair play-ul din lumea sportului m-au făcut să-mi văd conştiincios de pregătirea sportivă până când au apărut problemele financiare.”

S-a lăsat de schi pentru studii

După aceste rezultate lăudabile, Alexandru a fost legitimat şi la CSAM Bucegi (Clubul Sportiv al Armatei), având dublă legitimare. A primit mai multe promisiuni de angajare în cadrul Armatei şi promisiunea ca va beneficia de echipament mai performant, construit special după specificaţiile şi cerinţele biometrice ale corpului său. Aceste promisiuni au fost doar vorbe în vânt. Dezamăgit din această cauză, Alexandru a înţeles că sportul nu valorează nimic fără educaţie şi a decis să urmeze cursuri universitare. „Când am simţit că nu mai pot creşte ca sportiv şi trebuie să-mi găsesc un alt drum care să-mi aducă glorie, fericire, recunoştinţă, o condiţie socială şi o situaţie materială satisfăcătoare, am plecat la facultate, la Bucureşti. Cum veneam din sport, iniţial m-am gândit să încerc la U.N.E.F.S. (n.r. Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport). Dar m-am gândit la situaţia sportului din România, în mod deosebit a sporturilor de iarnă, mi-am amintit dificulatăţile şi neajunsurile care m-au împiedicat să ating înalta performanţă, aşa că a vrut să găsesc o modalitate prin care să pot schimba ceva. Unchiul meu, cunoscându-mi talentul de orator, mi-a sugerat că o carieră în jurnalism ar fi cea mai potrivită pentru mine. Atunci am simţit că asta este chemarea mea şi toată energia mi-am canalizat-o spre a deveni un bun jurnalist”, îşi aminteşte Alexandru.

Timbrul vocal, atuul care l-a propulsat la Eurosport

Ulterior, el a fost admis la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, unde şi-a însuşit cunoştiinţele teoretice şi şi-a perfecţionat dicţia şi abilităţile de improvizaţie, exersând şi vorbitul în public. De aici a mai fost doar un singur pas până când a fost ochit de Eurosport şi înregimentat în echipa celor mai buni comentatori români ai sporturilor de iarnă. „Mă aflam încă pe băncile facultăţii când un prieten mi-a spus că Eurosport România caută un comentator la schi alpin. Şansa pe care o aşteptam de atâta vreme sosise. M-am prezentat la interviu! Tânăr, fără experienţă, mi-am încercat norocul. Eram din start cel cu şansele mai mici, dar timbrul vocal m-a ajutat, faptul că ştiam ce se întâmplă pe monitor şi cine sunt protagoniştii cursei pe care urma să o comentez a fost în favoarea mea, emoţiile nu m-au ajutat, dar nici nu mi-au umbrit calităţile neşlefuite încă. Aşa am deschis uşa către această echipă din care fac parte din 2009 și am devenit comentatorul curselor de schi alpin şi de curând al sporturilor de contact de la Eurosport”, povesteşte Alexandru Poponeci.

Prima competiţie de mare anvergură pe care a comentat-o a fost cea de a 21-a ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Vancouver, în 2010. Un alt eveniment la care a luat parte şi a fost implicat a fost Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE), desfăşurat în România în februarie 2013. Atunci a comentat în direct, de la faţa locului, întrecerile de schi fond de la Predeal.

Vrea să-i cunoscă pe eroii schiului alpin

Deşi are o carieră de succes în jurnalism, Alexandru are şi un regret: „Încă n-am avut plăcerea de a strânge mâna unui mare campion internaţional din lumea schiului pentru că nu am avut încă ieşiri în Cupa Mondială, dar aştept cu nerăbdare acea zi. Printre favoriţii mei se număra Bode Miller, Ted Ligety, Marcel Hirscher sau pe Axel Lund Svindal. Pentru mine aceştia sunt eroii adevăraţi şi adevăratele valori din sport, cei ce dau dovadă de curaj, determinare, sacrificiu, pasiune şi emoţie pentru sportul iubit.”

Tânărul jurnalist susţine că nu s-a gândit niciodată să renunţe la cariera de comentator sportiv în favoarea altei profesii. „Nu aş schimba nimic pentru că îmi place ceea ce fac, o fac cu pasiune şi dăruire, iar scopul meu suprem este să-i fac pe cei din jur să vibreze intens la fel cum vibrez şi eu în timpul curselor de schi alpin pe care le comentez. Îmi voi desăvârşi  misiunea numai atunci când voi reuşi să transmit emoţiile şi spiritul competiţiei dincolo de micul ecran, reuşind astfel să aduc cât mai mulţi oameni aproape de sport”, conchide jurnalistul de de la Eurosport.

FOTO: arhivă personală

* Articol publicat în numărul 46 (februarie) al revistei “Sport Revolution”