Cum s-a transformat România din regina gimnasticii mondiale în Cenuşăreasă

Larisa Iordache. De numele ei se leagă singura medalie obţinută de România la Campionatul Mondial de gimnastică desfăşurat între 30 septembrie şi 6 octombrie la Anvers, în Belgia. Dacă ar fi să rezumăm prestaţia gimnaştilor noştri la acest Mondial, ar fi de ajuns trei cuvinte: “ne-am făcut de râs”. Dar vom pune cap la cap toate cauzele care au dus la acest eşec usturător pentru noi, ca naţiune, o ţară care înainte de 2011 nu se întorcea acasă fără cel puţin 3-4 medalii de la campionatele lumii.

Toată lumea cunoaşte desigur că Larisa Iordache a câştigat bronzul la sol, o palidă consolare pentru noi. Nimeni nu vorbeşte cum de am ajuns în această situaţie şi cum ne-am transformat din regina gimnasticii mondiale în cenuşăreasă. Cauzele sunt multiple, dar sunt prea puţin cunoscute de publicul larg.

În primul rând, cu tot respectul pentru antrenorii loturilor de gimnastică ale României, Mariana Bitang şi Octavian Bellu pe de-o parte şi Ioan Suciu pe de altă parte, este greu de înţeles de ce s-au mulţumit să susţină sus şi tare înainte de concurs că România nu are niciun obiectiv la aceste Mondiale şi că o medalie ar fi o minune. Aceşti tehnicieni, care sunt obişnuiţi cu înalta performanţă şi au în spate o experienţă uriaşă, nu aveau voie să facă asemenea declaraţii, chiar dacă în fond aveau dreptate să fie sceptici. În felul acesta, antrenorii le-au demotivat pe fete, respectiv băieţi. După astfel de declaraţii, gimnaştii noştri şi-au pierdut încrederea în forţele proprii şi poate că s-au întrebat: “Dacă nici măcar antrenorii nu mai cred în noi, atunci cine?!”

Trecând peste acest aspect legat de lipsa unui stimulent mental, o altă cauză care “îngropat” în ultimul timp gimnastica este lipsa talentelor. Bellu şi Bitang se plâng de fiecare dată că nu mai au pe cine să antreneze. “Ne e foarte greu să conturăm lotul pentru competiţii, sunt din ce în ce mai puţine gimnaste senioare, e adevărat, vin din spate mai multe junioare, dar mai durează până când se vor forma”, spunea Bellu în urmă cu ceva timp. O situaţie similară este şi la băieţi. Dar dacă privim în profunzime, lipsa talentelor este provocată de lipsa condiţiilor. Cu alte cuvinte, “culegem ce-am semănat”. Nu poţi emite pretenţii pentru a avea gimnaşti valoroşi dacă nu investeşti în ei, dacă nu le oferi toate resursele necesare pentru performanţă, dacă nu încerci tu, ca federaţie, să-i atragi pe copii spre acest sport.

Mulţi ani gimnastica românească a trăit din amintirea Nadiei, o “zeiţă” care a călăuzit paşii spre acest sport graţios şi altor fetiţe. Dar, treptat, această amintire s-a estompat şi iată că în acest moment, România, dintr-o ţară cu o tradiţie uluitoare în gimnastică, a ajuns să se bazeze doar pentru trei fete la un Campionat Mondial. Nu e nevoie să vă amintim ediţiile dinainte de 2011 ale Mondialelor, când fetele noastre nu numai că veneau acasă cu sacul plin de medalii, dar devansau cu mult gimnaste din Statele Unite ale Americii, Rusia sau China, adversarele noastre de notorietate. Acum privim cu jind către aceste naţiuni, care culeg roadele unui proces continuu de selecţie şi formare pentru tinerele talente. În România, acest proces a fost întrerupt prematur şi rezultatele se văd.

Şi ca să vă faceţi o idee despre situaţia dramatică în care se zbate gimnastica românească, e suficient să reamintim că lotul feminin nu are doctor. E posibil să ceri rezultate din partea unor gimnaste în asemenea condiţii? Noi credem că nu! Poate vă întrebaţi ce rol are doctorul, dar la cât de predispuse sunt gimnaştii la accidentări, rolul unui medic profesionist este vital. Acest lucru a fost remarcat şi de antrenorii Bellu şi Bitang, care dau neputincioşi din umeri. “Mijloacele de recuperare şi refacere moderne, cele la care apelează aproape toată lumea sportivă, sunt inaccesibile la noi. Şi diferenţele pe podium le fac şi aceste aspecte”, a spus Bellu, completat de Bitang: “Nimeni nu vrea să vină să lucreze aici, 24 de ore pe zi, pe un salariu de mizerie. Conform prevederilor actuale, federaţia poate să ofere unui doctor doar 600 de lei pe lună. Şi nimic mai mult”, a spus antrenoarea pentru gsp.ro. Vă imaginaţi această situaţie ridicolă? Cui aparţine vina?

Federalii vor spune că nu au nicio vină, pentru că legile nu le permit să facă angajări şi să ofere salarii decente. Guvernul, prin vocea lui Ponta, susţine că până când nu se va adopta o lege a sportului, e legat de mâini şi de picioare. Asistăm, aşadar, la un lanţ al slăbiciunilor greu de imaginat într-o ţară civilizată. Revenind la Mondialul de la Anvers, medalia câştigată de Iordache a salvat onoarea României, care, în 2011, la Mondialul din Japonia, nu a câştigat nici măcar o distincţie, contraperformanţă care nu mai fusese repetată de mai bine 30 de ani. Făcând haz de necaz, decât nimic, mai bine o medalie! Aşteptăm să apară federalii cu explicaţii pentru prestaţia dezamăgitoare din Belgia, dar nu e greu de prevăzut că se vor ascunde din nou în spatele birourilor şi vor aştepta ca apele să se limpezească. Dacă nu luaţi atitudine pentru a reda gimnasticii româneşti strălucirea de altă dată, mai bine strângeţi-vă bagajele şi faceţi loc altora mai competenţi!

FOTO: Grace Chiu/Graceclick.ca