Astăzi, când sportul românesc nu-şi mai regăseşte cadenţa urcării pe podiumul olimpic, mondial şi european ca altă dată, când rând pe rând dispar din topurile internaţionale sporturile individuale, iar jocurile sportive au devenit „prohibite“, ne punem fireasca întrebare: CUM AM AJUNS AICI?
Uitaţi-vă ce se întâmplă la box, lupte, atletism, kaiac canoe, canotaj şi va veni în curând şi rândul scrimei, gimnasticii şi tirului. Sigur, sunt multe cauze, unele obiective, altele mai puţin. Antrenorii au devenit din ce în ce mai mulţi şi din ce în ce mai puţin valoroşi. CAUZA?! Obţinerea unor „diplome neacoperite“ nici de cei care le acordă, nici de cei care le primesc, de masterate, doctorate accesibile tuturor, şi celor cu vocaţie şi chemare, şi celor fără. Ştacheta învăţământului de specialitate a coborât îngrijorător, făcând loc neisprăviţilor, şmecherilor, speculanţilor, ageamiilor. Toate acestea se întâmplă tocmai la un domeniu atât de pretenţios, de sensibil şi vulnerabil.
Antrenorii despre care vorbim ar trebui să fie „locomotivele performanţei înalte“, nu cu aburi şi cărbuni, ci cu sportivi de înaltă valoare şi rezultate în aceeaşi măsură. Criza care bântuie şi la noi, ca peste tot, nu provine din inexistenţa resurselor, ci din incapacitatea de a defini şi stabili standarde pe măsură. Dacă toţi suntem de acord că sportul a devenit o ştiinţă foarte complexă, greu accesibilă celor mulţi, unde colaborarea cu „ştiinţele de graniţă“ îi măreşte cota, apare o altă întrebare: SUNT CEI DIN DOMENIUL SPORTIV OAMENII DE ŞTIINŢĂ DE CARE AVEM NEVOIE? SAU CÂT SE APROPIE EI DE ACEST DEZIDERAT? Au ei, antrenorii, obsesia perfecţiunii profesionale care să îi ţină perpendiculari pe evenimente sau, din contră, ei stau culcaţi şi duşi de „torentul trecutului“ care a fost totuşi o comoară? Astăzi, legătura între practică şi teorie pe plan mondial este foarte avansată, la noi nefiind corelată, devenind anemică.
Avalanşa informaţiilor din acest domeniu trebuie stăpânită, ştiind că în facultate bagajul de cunoştinţe căpătat este „minimalul“ de la care se pleacă. Învăţarea permanentă este un imperativ ce presupune acoperirea viitorului specialist cu informaţiile noului, cu tot ce mişcă în fenomen, cunoscând că fiecare face ce ştie şi cât ştie, faptele vorbind ulterior despre ei. Uitându-mă atent la foarte multe documente de planificare, de evidenţă, de proiectare a viitorului campion, de modul cum se operează cu volumul (accesibil tuturor), cu intensitatea (accesibilă nu celor mulţi), cât şi cu complexitatea (ce presupune creaţie), raportând toate acestea la modelul mondial al disciplinei, ne apare o mare discrepanţă între cele două modele. Vorba şlagărului lui Dan Bitman „cât de departe“… suntem de cei ce reuşesc.
Pentru noi, „nociva rutină“, experienţa aparentă, superficială şi incompletă, ne joacă multe feste în ultima perioadă. CEVA TREBUIE SCHIMBAT! Într-un cuvânt, totul depinde cât de jos sau cât de sus punem ştacheta performanţei, înaltei performanţe, excelenţei, elitei, ţinând cont de unicate gen Nadia, Ilie, Gică, Ioli. Azi trebuie să gândim prin raţionamente, nu prin evenimente, care au nota lor de hazard. Şi cum eşecurile din ultima vreme se cam ţin lanţ în sportul românesc, ne punem o altă întrebare, parafrazându-l pe marele filozof Noica: CE FACEM CU ÎNFRÂNGERILE?
Este ştiut că în lumea sportului, în drumul spre excelenţă, eşecul este mult mai frecvent decât succesul, aşa cum sărăcia este mai des întâlnită decât bogăţia, iar dezamăgirea mai firească decât entunziasmul. Îmi plac vorbele lui Confucius: „Nu e important să nu greşeşti, ci cum te ridici după ce ai greşit“.
Cred că a venit timpul să restructurăm întreg sportul românesc, să acceptăm noul, să ne adaptăm ştiinţei celor care au reuşit, să învăţăm de la ei, de la învingători, pentru că ei sunt cei mai informaţi şi ei au găsit drumul spre aur. Aşadar, să abandonăm prejudecăţile, lucrurile depăşite, totul numai printr-o învăţare permanentă. Să nu refuzăm interdependenţele şi gândirea sistemică, să ne stabilim noi standarde, astfel încât să ridicăm ştacheta atât cât trebuie, pentru că nimic nu e mai trist decât a o fixa mai jos sau mai sus decât se impune, altfel nu mai putem vorbi de excelenţă. E important să ţinem cont de „zidul“ informaţional care trebuie depăşit, să nu mai lăsăm hazardul să facă ce vrea. Agenda zilnică are în interior ascunsă taina reuşitei. În acest sens, îmi plac recomandările lui Brian Tracy: „Să citiţi zilnic o oră din domeniul dumneavoastră profesional, asta însemnând o carte pe săptămână, 50 pe an şi 500 în zece ani ca să nu fiţi depăşiţi“. Aristotel, încă din Antichitate, sesiza că rădăcinile învăţatului sunt amare, dar roadele sunt dulci, iar Epictet confirma că „învăţătura e ca aurul, are preţ oriunde, deci cine învaţă merge înainte, cine nu, rămâne pe loc sau dă înapoi“.
A spune „gata cu învăţătura“, „am studiat destul“, echivalează practic cu eşecul, cu blazarea şi rutina, apărând în acel moment ruperea legăturii cu ştiinţa. Să ne păstrăm direcţia, să urmărim cu tenacitate realizarea a ceea ce ne-am propus. Studiul, învăţătura, asimilarea de noi informaţii şi cunoştinţe, învăţarea permanentă trebuie să dureze toată viaţa. În orice disciplină, un doctorat, un masterat, un grad didactic academic, o categorie de antrenori îşi păstrează relevanţa timp de un ciclu olimpic.
Şi pentru că se apropie Sfintele Sărbători şi toţi ne dorim şi ne rugăm ca Moş Crăciun să ne aducă ceva, cred că rugăciunea cea mai potrivită pentru noi ar suna aşa:
„Ajută-mă, Doamne, să pot spune celor puternici adevărul în faţă, să nu mint doar pentru a câştiga aplauzele celor slabi / Dacă nu îmi dai noroc, nu îmi lua fericirea / Dacă îmi dai putere, nu îmi lua raţiunea / Dacă îmi dai succes, nu mă lipsi de umilinţă / Dacă îmi dai umilinţă, nu îmi lua demnitatea / Ajută-mă, Doamne, să văd întotdeauna reversul medaliei / Nu mă lăsa să alunec în orgoliu, în disperare sau eşec / Mai bine aminteşte-mi că eşecul este experienţa ce precede triumful şi în ciuda suferinţei, să nu-mi pierd încrederea“.
Cred că „Învăţul învăţării permanente“ devine una din cheile reuşitei şi răspunde titlului de mai sus.
Leave a Reply