Doru Tureanu a plecat printre legende

Nu există cuvinte care să-l poată caracteriza îndeajuns pe Doru Tureanu. Cunoscut drept cel mai mare hocheist din istoria României, şesarul naţionalei tricolore a fost în teren la victoria legendară în faţa Statelor Unite ale Americii, acel 5-4 din 1977, a condus echipa către două ediţii ale Jocurilor Olimpice, în 1976 şi 1980 şi la 17 ediţii ale Campionatelor Mondiale, în mai multe divizii valorice.

Ziua de 11 martie 2014 a fost una tristă pentru hocheiul şi sportul românesc. În acea dimineaţă, la spitalul Colentina din Bucureşti, sportul cu pucul din ţara noastră şi-a pierdut eroul. Doru Tureanu pleca dintre noi într-o lume mai bună. Lăsa în urma sa o familie îndurerată şi o serie de performanţe remarcabile.

Omul care a învins SUA și RFG

Viaţa lui Doru Tureanu a început tot sub numărul 11. Pe 11 ianuarie 1954, în Bucureşti, vedea pentru prima oară lumina zilei. În jurul vârstei de 11 ani a luat primul contact cu sportul. Mai întâi, a fost fotbalul, pe care l-a jucat alături de Mircea Sandu. Aşa cum povestea în primul număr al revistei Sport Revolution, maestrul Mihai Flamaropol l-a pus să aleagă ulterior între fotbal şi hochei, pe care începuse să-l practice, iar aşa a rămas cu crosa în mână. A început să joace la I.P.G.G. Sportul, după care a cunoscut consacrarea la Dinamo. La 15 ani juca deja în echipa naţională.

Vorbea cu plăcere despre cele mai frumoase momente ale carierei şi punea la loc de cinste victoriile cu S.U.A., din 1977 şi cu Republic a Federală Germană, de la Jocurile Olimpice de Iarnă din 1980, 6-4. De altfel, în cele două participări olimpice a jucat 11 meciuri, în care a înscris 11 goluri şi a pasat decisiv de 8 ori! De-a lungul carierei, pentru echipa  naţională a marcat 74 de goluri şi a reuşit 39 de assist-uri.

A fost dedicat toată cariera unei singure echipe, Dinamo Bucureşti, în tricoul căreia a reuşit memorabila victorie din 1972, când a învins Steaua cu 3-2. El marcase toate golurile alb-roşiilor. Era coleg de linie cu alţi doi jucători de legendă, Marian Costea şi Dumitru Axinte. Cei trei se reuneau şi la echipa naţională.

I-au fost recunoscute meritele la nivel înalt

La acea vreme, a avut ocazia să plece peste Ocean. L-au vrut cei de la Montreal Canadiens, una din cele mai titrate echipe din liga de hochei nord-americană (NHL). „Povestea că i-au pus în faţă 2 milioane de dolari. A refuzat-o atunci, deoarece mama lui era bolnavă, dar ulterior i-a părut rău. Pot spune că a fost unul din cele mai mari regrete ale vieţii sale sportive”, declară doamna Tanţa, cea care i-a fost alături în ultimii 25 de ani de viaţă. Anterior, a fost căsătorit şi a avut doi copii.

Deşi după retragerea din sport a fost oarecum înlăturat din lumea hocheiului românesc, Federaţia Internaţională avea să îi recunoască meritele pe 15 mai 2011, când l-a inclus în Hall of Fame-ul Hocheiului Internaţional. „A fost o bucurie imensă pentru Doru. Şi-a pus tabloul în perete! Trebuia chiar să plecăm în Slovacia, la ceremonie, dar avea probleme cu coloana. Aveam totul asigurat acolo pentru câteva zile, dar nu se simţea el bine”,  îşi aminteşte Tanţa.

După ce în 1988 a pus patinele în cui, Doru Tureanu a mai păstrat contactul cu Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, dar apele s-au răcit ulterior. „Îmi amintesc că îl mai chemau pe la federaţie după Revoluţie, dar după câţiva ani s-a simţit înlăturat, în special de domnul Eduard Pană, care era pe atunci preşedinte”, precizează Tanţa.

Printre cei cu care mai ținea legătura se numără fostul coleg de linie, Dumitru Axinte, fostul fundaș al Stelei, Mihai Popescu și antrenorul emerit al Sportului Studențesc, Ioan Martin. Era foarte apropiat și de Virgil Crăciunescu, fostul fotbalist al lui Dinamo.

Înapoi la fotbal

În 2007 avea să reia pentru o scurtă perioadă cu prima iubire, fotbalul. Patronul echipei AFC Comprest Gym, Marian Lumînare, i-a propus să preia funcţia de preşedinte executiv al clubului. Astfel, între 2007 şi 2009, clubul a evoluat în liga a IV-a, iar între 2009 şi 2010, ultimul sezon în care la club s-a aflat şi Tureanu, a jucat în liga a III-a.

„Doru Tureanu a fost un prieten în adevăratul sens al cuvântului. Într-adevăr, la acea vreme a fost o lovitură de imagine pentru noi, dar şi o motivaţie în plus pentru fotbalişti. Aveau cui să-i spună ofurile. Era foarte apropiat de ei. Îmi amintesc şi acum serile în care depănam amintiri din lumea fotbalului şi a hocheiului”, a declarat Marian Lumînare.

Declinul unei glorii

După episodul ”Comprest”, singura legătura a lui Doru Tureanu cu lumea sportivă se făcea prin intermediul televizorului. ”Nu rata niciun meci, fie că era hochei românesc sau din  străinătate. La fel și la fotbal, cunoștea toate echipele pe de rost”, precizează doamna Tanța.

Lipsa de activitate a dus, probabil, şi la declinul fostului mare hocheist. În 1997 a fost diagnosticat cu diabet, iar în ultimii ani şi-au făcut simţită prezenţa mai multe probleme. „În 2011 a fost operat de trei ori pe coloană, iar în acelaşi an, în noiembrie, la Filaret, i-au spus că are pleurezie. M-au întrebat cei de acolo de cât timp fumează şi le-am spus că nu a pus niciodată ţigara în gură”, declară doamna Tanţa. „Pe 28 august 2013 a făcut dublă fractură de femur şi a stat foarte mult în spital. De-acolo a început chinul”, adaugă femeia. „Anul acesta, între 10 şi 26 februarie, l-am ţinut într-un centru de recuperare. Am citit prin presă că l-aş fi ţinut la azil nu ştiu câte luni. Asta este dezinformare”.

Din nefericire, pe 11 martie, Dumnezeu l-a chemat pe Doru Tureanu să joace în echipa îngerilor. Avea doar 60 ani și a avut de spus atât de multe în sportul pe care l-a iubit! ”Eu cred că avea un oarecare sentiment că se va duce”, spune doamna Tanța. ”Începuse să ia legătura cu persoanele cu care era certat. Parcă își dorea să fie împăcat cu el însuși”.

Pentru echipa Sport Revolution, moartea lui Doru Tureanu a însemnat o pierdere uriașă. A fost alături de acest proiect încă de la începuturile sale și a susținut inițiativa de a schimba ceva în sportul românesc. Rămâi cu bine, maestre! Odihnește-te în pace!

FOTO: Arhiva Sport Revolution

*Material preluat din numărul 47 al revistei Sport Revolution.