Alegerile organizate anul trecut, pe 18 iulie, pentru şefia Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă au provocat un scandal imens în România la acea dată. Tanczos Barna (foto) a fost reales în funcţia de preşedinte, iar o parte dintre cluburile cu drept de vot au atacat în instanţă rezultatul acelor alegeri pe motiv că scrutinul a fost fraudat de tabăra lui Tanczos Barna.
După mai bine de opt luni de la data alegerilor, instanţa a dictat şi prima decizie finală în acest caz: Curtea de Apel Bucureşti a anulat rezultatul alegerilor din 18 iulie, însă cei care au pierdut procesul au dreptul să facă recurs la această sentinţă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Avocatul Mihai Covaliu a explicat în exclusivitate pentru Sport Revolution ce presupune această primă hotărâre a instanţei.
“Este vorba de o sentinţă de fond dată de Curtea de Apel Bucureşti, sentinţă care este atacabilă în 5 zile cu recurs pentru suspendare şi în 15 zile pentru anulare. Astfel, au fost suspendate toate hotărârile luate de Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă din iulie 2012 şi până în prezent. Eu sunt convins că cei care au pierdut procesul vor ataca decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar sunt la fel de convins că nu vor avea câştig de cauză nici acolo. În maximum două luni, până la vacanţa judecătorilor, Înalta Curte va dicta o sentinţă irevocabilă, care va confirma mai mult ca sigur decizia Curţii de Apel Bucureşti”, a spus avocatul Mihai Covaliu.
Este de obsevat acum poziţia Ministerului Tineretului şi Sportului vizavi de acest caz, care a ezitat până în prezent să organizeze noi alegeri pentru preşedinţia Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă. Fosta Autoritate pentru Sport şi Tineret, instituţie care a fost înlocuită cu MTS, nu a organizat noi alegeri, deoarece a aşteptat decizia finală a instanţei. “MTS sper să se implice acum şi să organizeze noi alegeri, deoarece există o sentinţă finală acum, care a anulat rezultatul alegerilor de anul trecut. Nu pot să înţeleg de ce fosta ANST nu a decis să facă noi alegeri până acum, trebuia să pună piciorul în prag de mai mult timp, dar a preferat să aştepte decizia judecătorilor”, a conchis avocatul Mihai Covaliu.










2 Comments
penita
05.04.2013 at 13:37Mafia din ciuc si-a spus cuvantul. Nu degeaba acuza Brasovul
adormitu
05.04.2013 at 14:01Asta e RUSINEA hocheiului din Harhgita impreuna cu primarul