Nicolae Bănicioiu a susţinut astăzi o conferinţă de presă pentru marcarea succesului înregistrat de alpinistul român Horia Colibăşanu, primul român care a cucerit vârful Lhotse, fără oxigen suplimentar. Ministrul a declarat că “suntem cu toţii mândri de această reuşită şi ţin să-l felicit şi pe această cale, pe Horia, pentru că a dus numele României pe cele mai înalte culmi.”
Ministerul Tineretului şi Sportului a putut să susţină această expediţie şi să contribuie la acest succes în alpinismul românesc prin sponsorizarea cu 10.000 euro, adică jumătate din costuri. La rândul său, alpinistul Horia Colibăşanu a mulţumit Ministerului Tineretului şi Sportului pentru sprijinul acordat expediţiei.
Colibăşanu ne-a povestit câte situaţii limită a întâmpinat şi de câte obstacole s-a lovit în aventura cuceririi vârfului Lhotse. „Au mai fost trei încercări româneşti de urcare pe Lhotse, dar eşuate. Expediţia a început la 8 martie şi am ajuns pe 21 mai. Coborârea a fost foarte dificilă. Câteva sute de metri ne-au luat cinci ore. Cădeau bolovani peste noi, ne-a fost găurit cortul, un spaniol a avut un deget rupt, iar un italian capul spart şi casca crăpată. Noi am avut doar contuzii. În tabăra de bază din câţi oameni erau, 10 nu s-au mai întors, iar în alpinism se spune că nu contează câte vârfuri atingi, ci să trăieşti mult. În Himalaya motivaţia e foarte importantă, pentru că, de la 8.000 de metri în sus, nu corpul te duce mai sus, ci psihicul“, a povestit Colibăşanu.
Alpinistul român are în plan ca în anul 2014 să cucerească vârful Everest.
Horia Colibăşanu este alpinist şi medic stomatolog. Este primul român care a ajuns pe vârfurile K2 (8.611m), Manaslu (8.163m), Dhaulagiri (8.167m), Annapurna (8.091m), Makalu (8.481m) şi Lhotse (8.516m).










1 Comment
Anonimul Curajos
12.08.2013 at 21:43Foarte frumos ca MTS a ajutat expeditia si bravo echipei romanesti de alpinisti, felicitari din tot sufletul.
Intrebarea mea este:
in cadrul carui proiect public si cunoscut macar la nivel de MTS a fost sponsorizat Horia Colibasanu?
Stiu foarte sigur ca mai sunt alpinisti de marca ce si-ar dori un sprijin similar, ei unde ar trebui sa se adreseze, ce conditii ar trebui sa indeplineasca?