Vineri, 25 iulie 2014, la Complexul Sportiv Apollo, din Sectorul 3 al Capitalei, şi-au dat întâlnire micile speranţe ale patinajului artistic autohton în cadrul Campionatului Naţional de Patinaj Artistic pe Role Inline. La start au fost prezenţi 35 de sportivi, reprezentând şase cluburi: Clubul Sportiv Universitar şi Clubul Sportiv Societatea de Patinaj din Braşov, EduSport şi Ice Crystals din Bucureşti, Ice Magic din Buzău şi Clubul Sportiv Mureşul din Târgu Mureş.
Dintre aceştia, doar doi băieţi – Anelin George Enache, la categoria copii, vârsta până în 9 ani şi Sebastian Radovan, la categoria novice A, concurenţi cu vârste între 10 şi 13 ani, ceea ce ne-a făcut să ne aducem aminte, cu tristeţe, că dintotdeauna am fost deficitari la băieţi, şi pe gheaţă, şi pe role. Per ansamblu, categoriile de vârstă prezente în concurs s-au încadrat între 10 şi 19 ani.
La realizarea acestui eveniment şi-au unit eforturile Federaţia Română de Patinaj, Centrul Sportiv Apollo, Primăria Sectorului 3 din Bucureşti şi, ca întotdeauna în ultimii ani, revista Sport Revolution, care au ţinut să demonstreze că se poate visa frumos şi pe role, nu numai pe gheaţă.
Cu ocazia competiţiei, patinatorii pe role şi-au desemnat campionii şi, implicit, potenţialii participanţi la Campionatele Europene şi Mondiale din sezonul următor, când rezonanţa internaţională va începe să se facă auzită în funcţie de evoluţiile lor.
Pentru că este vorba, în principal, de copii şi tineri, care au muncit exemplar pentru a atinge performanţele ce s-au consemnat în rezultatele concursului, încercăm să menţionăm cât mai multe dintre numele medaliaţilor, considerând că, de fapt, dincolo de clasamente, câştigători sunt toţi cei care au participat. Astfel, nume de care credem că vom mai auzi sunt Maria-Bianca Ionescu, Daria Maria Enache, Ana Luiza Oprea, Maya Romaniuc, Teodora Bucur, Anelin George Enache, Ana Maria Bogodoi, Giulia Rebeca Orlandea, Alexia Neag, Ioana Alexandra Păcurar, Cristina Ştefan, Bianca Ioana Enache, Eva Cristea, Maria-Emanuela Dumitru – Toader, Alexandra Rujenescu, Andra Bucur, Sebastian Radovan, Larisa Pătraşcu, Ioana Teodorescu, Ana Cartog, Iris Petrea, Teodora Luscalov, Ana Barbara Gheorghe, Stancu Diana, Mihaela Roberta Răducu, Maria Curariu, Stancu Miruna, Lavinia Iancu, Teodora Crăciunescu şi lista ar putea continua.
Juriul de arbitri a fost asigurat de: Adriana Ordeanu, arbitru principal ISU (Federaţia Internaţională de Patinaj), arbitru principal şi de note, la acest concurs, Maria Simon, arbitru naţional, din Miercurea Ciuc şi Tünde Gal, arbitru naţional, din Miercurea Ciuc, fostă patinatoare, acum la început de carieră în arbitraj.
Ca sistem de arbitraj, s-a aplicat „bătrânul 6.0“, care este păstrat în uz pentru că este considerat un model de transparenţă, notele fiind arătate publicului, audienţă, sportivi, antrenori. S-au acordat două note, una pentru conţinutul tehnic al programului (sărituri, piruete, paşi) şi una pentru prezentare (ceea ce se numea mai demult impresie artistică, adică interpretarea muzicii, transmiterea unui mesaj către audienţă, sensibilitatea sau, dimpotrivă, atitudinea atletic-artistică a sportivului în interpretarea muzicii liber alese).
Ca de fiecare dată când vine vorba de patinaj pe role, trebuie să menţionăm numele doamnei Luminiţa Ancuţa, antrenoarea care a făcut ca imnul României să se auda în multe săli ale lumii, pe urmele căreia merg cu succes doamna Grety Marton şi domnişoara Andreea Ionescu.
Cele mai titrate patinatoare pe role, până în acest moment, sunt elevele Luminiţei Ancuţa: Ana Barbara Gheorghe şi Cristina Ştefan, care au început să colecţioneze succese, inclusiv la actualul campionat confirmând speranţele. Sunt urmărite îndeaproape de foarte talentata Teodora Luscalov, eleva lui Grety Marton, toate trei fiind medaliate şi la recentele Campionate Mondiale de la Panticosa, din luna mai.
Urmărind evoluţiile tinerelor speranţe în cadrul concursului şi strădaniile organizatorilor, nu ne-am putut reprima o undă de tristeţe care ne-a cuprins la gândul că Bucureştiul este singura capitală europeană fără un pationar la standarde olimpice şi internaţionale, ale Federaţiei Internaţionale de Patinaj, iar forul autohton de specialitate, Federaţia Română de Patinaj, este singurul din Europa sau din lume, care nu beneficiază de finanţare din partea autorităţilor, a ministerului de resort. Şi tot tristeţe am simţit şi pentru faptul că un sport atât de spectaculos precum patinajul pe role nu este prezent mai mult în demersurile de promovare ale diverselor canale media şi nu este dus mai aproape de public, care îl îndrăgeşte, mai ales în condiţiile în care România se află, aşa cum scriam, prin sportivele sale, multiple medaliate la competiţiile internaţionale, în elita mondială a acestei discipline.
Dacă în aceste condiţii vitrege rezultatele sportivilor sunt atât de bune, nu putem să nu ne întrebăm care ar fi rezultatele în această ramură sportivă dacă toţi cei care au datoria de a sprijini şi promova sportul de masă şi cel de performanţă s-ar implica în mod corespunzător în ceea ce este necesar pentru promovarea valorilor sportive româneşti la nivel naţional şi la nivel internaţional.
Se spune că speranţa ar muri ultima…Văzând micii campioni la patinaj artistic pe role, noi sperăm ca speranţa să nu moară, ci să renască prin performanţele lor.
Articol publicat în nr. 51 al revistei Sport Revolution

















Leave a Reply