Au trecut 90 de ani de la prima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, de la Chamonix (1924) și se pare că la noi totul a rămas ca pe acele vremuri. Pe 6 noiembrie 1923, în luxoasele saloane ale Automobil Clubului din București a avut loc ședința Comitetului Olimpic Român, care a avut drept scop stabilirea condițiilor participării sportivilor români la prima ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă. Discuții aprinse, până noaptea târziu și rezultate fructoase!!! Se preconiza să facă deplasarea la cele două Olimpiade 92 de sportivi: 14 la Olimpiada de iarnă, restul la Olimpiada de vară, 18 la rugby, 15 la fotbal, 14 la tir, 3 la scrimă, 20 la atletism, 4 la tenis, 2 la natație și 4 la călărie. O listă impresionantă! Dintr-o mărinimie gratuită se uitase, de fapt, cine dă banii. Visul primei Olimpiade albe părea pentru români realizabil, dar răspunsul politicienilor vremii a fost un refuz categoric: “Statul n-are fonduri pentru sport!” S-a încercat orice, dar pe 30 decembrie 1923 listele înscrierilor au fost închise, iar ziarul “Ecoul” anunța că România nu a înscris niciun reprezentant la această mare competiție.
Un singur om nu-și pierduse speranța, un librar pe nume Iorga Arsene din Râmnicu Vâlcea, primul campion al României la bob (1922), președintele Comisiei Sporturilor de Iarnă. El amenajase la Vâlcea, pe Dealul Capela, o pârtie de bob. Fiind posesorul unui bob adus din Franța, a reușit să-l facă și pe al doilea cu câțiva localnici entuziaști. Pe atunci, în concursul de bob toate echipajele plecau în același timp și nu erau cronometrate. Alături de trei brigadieri silvici se hotărâse să plece la Chamonix, pe banii lui sau cerând din stânga și din dreapta pentru un scop nobil. Ei toți doreau să arate lumii sportive că există România și nu oricum… Ce simplu și frumos a prezentat el idea olimpismului! Bobul lor se numea “Avalanșa” și își doreau ca această minune să nu ruginească. Însă mai marii vremii erau total indiferenți. I-a rămas o singură șansă: să plece ca delegat, ca reprezentant al României cu statut de ziarist, luându-și în acest sens o patalama. Urma să transmită ziarelor “Adevărul” și “Dimineața” ce se întâmpla la poalele Mont Blancului. La Chamonix Iorga Arsene a fost primit cu mare pompă, onorat, invitat la congresele care s-au ținut, la banchete, a fost ales în juriu la cursele de bob și invitat în voiajul post-olimpic pe un itinerariu de vis.
Iorga Arsene, plin de revoltă, relata la întoarcerea în țară, referitor la politicienii vremii, că sunt nedemni și umilitori pentru această nație. Pe ei nu-i interesa România și se ocupau cu orice, îmbunătățeau rasele de câini, de cai, dar la oameni nu se gândeau. E antisportiv ca Guvernul să recomande acestor inimoși și pasionați oameni de sport cerșitul. Iată vorbele eroului nostru: “Guvernanții, niște incapabili ce risipesc fondurile statului după bunul plac, fură cât e ziua de lungă, niște incorecți incorijibili. Pentru fapte nobile, frumoase, de care oropsita Românie ar avea atâta nevoie, nu se găsesc bani. Sprijinul suvenționării activităților sportive, de altfel banul contribuabilului, se risipește în van. Și cum să mai dea bietul român când vede cum fură guvernanții?”
Arsene a fost la Chamonix, România nu. Cu regret se destăinuia că bobul nostru nu s-ar fi făcut de rușine. I-au plăcut nespus Canada și SUA la hochei și a venit cu gândul popularizării acestui joc și la noi. A regretat că la patinaj sistemul de abitraj ochiometric a privat-o pe Sonja Henie de aurul olimpic, dar, spunea el, “va fi sigur steaua care va străluci de acum încolo”. De altfel, între sportiva norvegiană și boberii români, la următoarea ediție de la Saint Moritz, s-a legat o strânsă prietenie. Nu l-au impresionat nici boburile de fier față de cele de lemn, nu l-a speriat nici recordul pârtiei, care, spunea el, e sub recordul nostru realizat la Sinaia.
Așadar, am început cu stângul intrarea în arena sporturilor albe și se pare că o ținem tot așa. Să nu uităm că atât schiul, cât și patinajul sunt sporturile care au cea mai mare vechime. Sunt multe de povestit și de apreciat acum, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Soci, când am văzut amploarea și universalismul de necontestat al acestor discipline sportive. Să ne amintim ce luptă s-a dat până când nordicii (Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca) au cedat apanajul Jocurilor Nordice în favoarea acestei Olimpiade albe, care a fost de bun augur pentru întreg sportul mondial. Sporturile de iarnă au niște povești extraordinare pe care merită să le cauți și să le citești pentru a afla cine au fost Nansen, Toni Sailler, Jean Claude Killy, Monti etc.
Generaţia noastră de astăzi trebuie să ştie că am avut campioni la sporturile de iarnă care, prin străduinţa şi pasiunea lor, au reuşit să ne lase destule repere pentru a ajunge cât mai sus. De aceea, simt nevoia să amintesc câteva nume: Gheorghe Cristoloveanu, Mihai Bâră, Dumitru Sulică sau Magdalena Marotineanu, care s-au aliniat la Jocurile Olimpice de Iarnă, făcând faţă cu succes. Mulţi au urcat chiar pe podimul marilor întreceri internaţionale. Să uităm că Braşovul a organizat Campionatele Mondiale Universitare de schi, iar Sinaia, Campionatele Europene de tineret la bob. E loc de reconstrucţie, e loc de mai bine!
Observați, așadar, în această poveste niște asemănări, vedeți cum evoluează sportul, ce trebuie să însemne el pentru fiecare nație și cum este el sprijinit de cei care ar trebui să-și ia rolul în serios? Un lucru e, însă, sigur: au trecut 90 de ani și parcă n-am înțeles nimic. Olimpiada s-a terminat, dar poveștile continuă încă!
FOTO: gandul.info
* Articol publicat în numărul 46 (februarie) al revistei Sport Revolution
Leave a Reply