Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a spus că Bute şi Froch nu s-au înţeles încă asupra celor două meciuri în care ar trebui să se înfrunte anul acesta.
“Deocamdată nu este nimic semnat. Eu trebuie să merg la Montreal pentru că vreau să-l aducem pe Bute în vară să boxeze pe Naţional Arena. L-am sunat pe Lucian, mi-a confirmat că nu e nimic stabilit, am vorbit cu preşedintele Interbox, Jean Bernard, care mi-a spus acelaşi lucru. În momentul în care se va semna şi primul meci este parafat, atunci voi merge imediat ca să tratam meciul din România. Se discută despre două meciuri. Galezul pune această condiţie, deoarece vrea să organizeze o revanşă în ţara lui, pentru că şi el vinde foarte mult acolo. Noi sperăm însă că Lucian îl va bate în aşa manieră pe Froch încât al doilea meci să nu mai fie necesar”, a declarat Rudel Obreja la Sport Total FM.










Leave a Reply