mai 9th, 20130599Curtea de Apel a FRB, întrunită astăzi dimineață, la sediul federației, fără președintele Mihai Popa Cherecheanu, care a primit probele video, dar cu Cristina Maria Manda, Bogdan Stănculescu și secretarul Marius Bulancea, a analizat apelul făcut de CSU Ploiești și probele privind actul de violență (cot în gură) al lui...
mai 7th, 20130699Fosta sală de popice a Rapidului, care acum câteva luni era o ruină, s-a transformat peste noapte într-o arenă de cinci stele în care îşi vor desfăşura activitatea juniorii legitimaţi la clubul bucureştean. În noua sală vor fi organizate meciuri de volei, handbal şi baschet, iar tinerii sportivi vor beneficia de condiţii...
aprilie 24th, 20130525Previziunile specialiștilor privind echipele care vor juca finala Ligii Naționale de baschet feminin s-au adeverit. CSM Târgoviște și BC ICIM UVG Arad s-au calificat, impunându-se fără probleme în meciurile decisive. Formația dâmbovițeană a trecut de CSU Alba Iulia la 10 coșuri, 69-49 (42-24), principalele marcatoare fiind...
aprilie 22nd, 20130451Campionatul naţional de baschet feminin a ajuns în faza semifinalelor. Cele două penultime acte sunt extrem de încinse, având nevoie fiecare de partidă decisivă. CSM Târgovişte a cedat în faţa sportivelor din Alba Iulia, cu scorul de 81-79, astfel că seria are nevoie d eun meci decisiv, la Târgovişte.
Pe de altă parte,...
aprilie 17th, 20130356În această seară s-au desfășurat primele meciuri ale semifinalelor Ligii Naționale de baschet feminin, la finele cărora ocupantele primelor două locuri de la încheierea sezonului regulat au obținut victorii la scor. ICIM Târgoviște a întrecut pe CSU Alba Iulia cu 74-55 (45-33),principalele marcatoare fiind Mărginean, 25,...
aprilie 17th, 20130545Joi, 18 aprilie, de la 15.30, este programată deschiderea oficială şi sesiunile de antrenamente ale turneului Olimpia Armani Junior Camp, primul proiect din România al echipei Olimpia EA7 Emporio Armani din Milano, cel mai titrat club de baschet din Italia. Invitatul primei editii locale Olimpia Armani Junior Camp va...
aprilie 15th, 20130445Cele două partide din play- off-ul Ligii Naționale de baschet masculin s-au terminat cu victorii la trei puncte. BC Mureș a valorificat din nou avantajul sălii proprii, întrecând pe CSM București cu 92-89 (56-45), principalii marcatori fiind Peciukas, 28 și Martinic, 20. Și Gaz Metan Mediaș a repetat succesul din ziua...
aprilie 15th, 20130603Femina Chişinău a devenit campioana Moldovei la baschet feminin, după o finală extraordinară, finalizată în meciul decisiv, după 62-52 contra celor de la ASEM Chişinău. Clubul a fost înfiinţat în urmă cu doi ani de jurnalistul român stabilit la Chişinău, Mihai Burciu, ca o alternativă pentru toate fetele care vor să...
aprilie 15th, 20130400Cele patru meciuri din play-off-ul Ligii Naționale masculine de baschet desfășurate duminică au consfințit, cu două excepții, superioritatea echipelor gazdă. CSU Ploiești, campioana en-titre a reușit a doua victorie, 74-68 (40-36) cu BC Timișoara și mai are nevoie de un singur succes pentru a se califica în semifinale. S-a...
aprilie 12th, 20130574Într-o perioadă în care noțiunea de student-sportiv nu mai are semnificația pe care o avea altădată, un club sportiv din București încearcă să reînnoade tradiția practicării sportului în facultate.
Știința București a pornit la drum în anul 2010 și numără în prezent șase secții, trei de sporturi de echipă...
aprilie 11th, 201301473Statornicia e o trăsătură de caracter pe care cu greu o mai întâlnim în zilele noastre. Sunt din ce în ce mai puţini oamenii statornici, loiali, de încredere. Dar totuşi,în România se mai găsesc şi astfel de caractere demne de respect şi recunoştinţă. O astfel de persoană este Gheorghe Dumitru, cunoscut de apropiaţi...
aprilie 11th, 20130521Campioana României la baschet feminin, CSM Târgovişte, s-a calificat in extremis în optimile Euroligii feminine de baschet la prima participare în cea mai importantă competiţie continentală intercluburi a unei echipe din România.
O poveste cu suişuri şi coborâşuri. Aşa poate fi descrisă povestea fetelor de la CSM...
aprilie 7th, 20130470După victoria echipei Gaz Metan Mediaș, 76-62 (44-25) cu U Mobitelco Cluj-Napoca, din finala Cupei României, desfășurată la Timișoara, titlul știrii putea suna la fel de bine: "Marcel Țenter și-a învins fosta echipă". Din păcate, formația antrenată de Niksa Bakcevic n-a mai repetat evoluția din ziua anterioară, când a...
aprilie 7th, 20130476Prima etapă a play-off-ului feminin a fost favorabilă echipelor gazdă, care s-au impus în trei din cele patru meciuri. Scorul rundei, 90-44 (46-32), s-a înregistrat în partida ICIM Universitatea "Vasile Goldiș" Arad-Danzio Timișoara. Şi campioana en-titre, CSM Târgoviște, n-a avut probleme cu CSM-Sportul Studențesc...
aprilie 7th, 20130569Spre dezamăgirea suporterilor bănățeni prezenți în sala care poartă numele fostului antrenor Constantin Jude, echipa masculină BC Timișoara a fost învinsă în semifinala Cupei României de Gaz Metan Mediaș, la șase coșuri, 86-92. Din echipa pregătită de Marcel Țenter s-a remarcat Bogdan Popescu, autor a 20 de puncte,...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.