august 6th, 20140696Selecţionata feminină de fotbal a ţării noastre a pierdut meciul jucat în finala celei de-a doua ediţii a Cupei Balaton, în faţa reprezentativei Slovaciei, cu scorul de 5-4, după loviturile de departajare. Astfel, "tricolorele", antrenate de Mirel Albon, au devenit vicecampioanele turneului internaţional organizat în...
august 6th, 201401090Au trecut cinci ani de când revista Sport Revolution a văzut pentru prima dată lumina tiparului. Au fost cinci ani efervescenţi, şi cu bune, şi cu rele, cinci ani de muncă asiduă a unei echipe de temerari, o echipă animată de idealul perfecţiunii. În toată această perioadă, în care revista a apărut lună de lună, fără...
august 5th, 20140531România a trimis două echipe naţionale, una feminină, alta masculină, la Campionatele Mondiale Universitare de handbal, găzduite de localităţile portugheze Guimaraes şi Braga. Prima a păşit cu dreptul, obţinând o victorie lejeră, iar cealaltă a pierdut la patru goluri diferenţă.
Reprezentativa feminină a întrecut...
august 5th, 20140659Etapa a II-a a Ligii I la fotbal s-a desfăşurat în acest week-end, începând de vineri, cu meciul Ceahlăul Piatra Neamţ - ASA Tg. Mureş, şi terminându-se luni cu Universitatea Cluj - Dinamo Bucureşti. Iată rezultatele complete ale etapei:
Vineri
Ceahlăul Piatra Neamţ - ASA Târgu Mureş 1-4
FC Viitorul - Rapid...
august 4th, 201441002Echipa naţională de junioare a României, care a câştigat duminică seara titlul mondial la handbal feminin U18, a revenit luni la prânz în România. Fetele pregătite de antrenorii Kozma şi Roşca au fost primite ca nişte adevărate "eroine", chiar pe Aeroportul Otopeni, de către părinţi, rude, prieteni. Toţi aceştia le-au...
august 4th, 20140774Duminică (3 august), în oraşul Guimaraes, situat în nordul Portugaliei, a debutat cea de-a 22-a ediţie a Campionatului Mondial Universitar de Handbal. Pentru prima oară în istoria participărilor la această competiţie, ţara noastră va avea selecţionate care, începând de luni (4 august), ne vor reprezinta atât la turneul...
august 3rd, 20140658Naţionala de handbal feminin U18 a României a câştigat Campionatul Mondial din Macedonia, după ce a spulberat Germania în finală cu scorul de 32-21.
Germania a fost cele care a deschis scorul meciului din finală, dar imediat româncele au dezlănţuit atacul,ajungând imediat la 7-1, pentru ca în pauză să conducă...
august 1st, 20140596Echipa naţională de handbal feminin a României s-a calificat în finala Campionatului Mondial U18 din Macedonia, după ce a învins, vineri, cu de 28-25 (12-13), naţionala similară a Muntenegrului, în penultimul act al turneului.
În finala care se va desfăşura duminică, România va juca în compania învingătoarei...
iulie 31st, 20140762În perioada 24 iulie – 8 august, la Rotterdam (Olanda), se va desfăşura a doua ediţie a Jocurilor Europene Universitare, o competiţie rezervată universităţilor, în anul în care nu se organizează Universiada. România, aflată la prima participare, a trimis, joi (31 iulie), o delegaţie formată din 56 de sportivi şi...
iulie 30th, 20140514Echipa naţională de handbal feminin U18 a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial de handbal din Macedonia, după ce a surclasat, miercuri, cu scorul de 36-22 (22-12), naţionala Olandei, în sferturile de finală ale turneului. În penultimul act al competiţiei, tricolorele vor înfrunta vineri...
iulie 30th, 20140987Cel mai bine clasat tenismen român, în acest moment, Victor Hănescu (locul 148 în clasamentul ATP), a făcut public mesajul prin care anunţă oficial că se retrage din echipa României de Cupa Davis. Acest lucru se întâmplă cu aproape o lună şi jumătate înaintea întâlnirii cu echipa Suediei, meci contând pentru...
iulie 28th, 20140910Serbia a câştigat finala turneului european desfăşurat la Budapesta, păstrându-şi astfel titlul. În finala de duminică, au spulberat echipa ţării gazdă, scorul final este relevant pentru modul cum au decurs ostilităţile din bazin: 12-7 (3-1, 4-1, 2-4, 3-1) pentru fosta şi actuala campioană europeană. Meciul s-a...
iulie 28th, 20140603În perioada 17-27 iulie, în oraşele Timişoara şi Oradea au fost găzduite meciurile Diviziei B a Campionatului European de Baschet feminin rezervat sportivelor cu vârste sub 18 ani. România a participat cu un lot format din 15 jucătoare, pregătit de antrenorii Florin Covaciu, Carmin Popa și Simona Cătineanu, şi a încheiat...
iulie 27th, 20141560România s-a comportat remarcabil la a 73-a ediție a Campionatelor balcanice de atletism de la Pitești, obținând nu mai puțin de 32 de medalii (14 de aur, 12 argint și 6 bronz), precum și locul 1 în clasamentul general pe naţiuni, cu un total de 323,5 puncte, urmată pe podium de Turcia - 218 puncte și de Bulgaria - 159,5...
iulie 27th, 20140599România a reuşit să câştige trei medalii, una de aur, una de argint și alta de bronz, la Campionatele Mondiale de canotaj pentru tineret Under-23, de la Varese (Italia).
Echipajul de dublu vâsle feminin, format din Viviana-Iuliana Bejinariu și Ioana Vrînceanu, a cucerit aurul după s-a impus în finală cu timpul de 7 min, 01...
Acest site foloseşte cookie-uri. Prin continuarea navigării acceptaţi acest lucru. OKDespre Cookies
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.