Preşedintele Federaţiei Române de Karate, Lucian Băroiu, a vorbit în emisiunea “Sport Revolution” de la Sport Total FM despre dezbinarea din lumea karatelor în România, fiind de părere că în ţara noastră ar trebui să fie o singură federaţie de specialitate, şi nu mai multe, aşa cum există acum. “Pe mine mă interesează doar Federaţia Romană de Karate, pe care o conduc din 20 ianuarie 2013. Este o misiune în care m-am hotărât să schimb ceva, în special pentru sportivii care sunt în activitate. În România există mai multe federaţii de karate, însă ar trebui să existe una şi bună! România nu are o instituţie care să reglementeze această ramură de sport. În România avem trei federaţii de karate. Restul sunt departamente în cadrul unor federaţii. În orice ţară civilizată există o singură federaţie, care înglobează celelate stiluri. Noi avem probleme între două federaţii. E o propunere pentru un consiliu al maeştrilor. Trăim într-un an al economiei de piaţă. S-au schimbat vremurile. Eu respect maeştrii, care sunt foarte puţini. Maeştrii mi-au spus să mă implic la conducerea federaţiei, pentru că ei nu se pricep la management”, a spus Băroiu la Sport Total FM.










7 Comments
paul cristescu_karate
30.06.2013 at 10:22Domnule Baroiu, o singura federatie de karate patronata de cine, de d-voastra? Ma amuzati teribil. Pai tocmai v-au plecat niste cluburi din federatie, si nu cred ca de bun ce erati au plecat. Toti stiu de pactul pe care l-ati facut cu Florentin Marinescu sa va impartiti cascavalul si mosia. Asa se explica si de ce Karate-ul din FRAM e ok daca e separat de FR Karate, iar ceilalti trebuie sa vina la d-voastra. Marinescu a rezolvat toate problemele FRAM-ului (aia de acolo desi sunt primii infiintati dupa revolutie, nu am nimic, nici sediu, nici sala, nici microbuz, nici macar o trotineta) si acum trebuie sa rezolve problemele altor federatii. FRAM-ul nu organizeaza niciun stagiu anul asta (daca Robert Manole nu s-a mai implicat), in schimb Marinescu face lobby pt alte federatii si se duce la stagii de karate la instructori din alte organizatii. Concluzie: pt. Marinescu toti ceilalti sunt adevarati, exceptionali, mai putin cei din federatia lui, iar pt Baroiu tot karate-ul trebuie sa vina la mana lui mai putin cel din FRAM. Super lideri.
KARATE
01.07.2013 at 10:18Abia astept sa vad in MTS finantat si premiat un singur karate asa cum este si normal. Este un singur wushu, un singur ju-jitsu, un singur kickboxing, un singur kendo,…..de ce karate sa fie cate 15-20 finantate si premiate de catre stat, desi ele sunt identice?
Karate este de fapt un singur sport. Cel mai bun este cel afiliat la WKF sub egida CIO. Sa ramana doar el asa cum este si normal, sa mearga doar la un singur campionat mondial sau european pe an….asa este normal, si nu la mai multe stiluri , vrajeli…. Domnul Florentin Marinescu si Domnul Baroiu au dreptate, mai terminati cu karate-ul in 15 federatii, sa dispara si din WKC, si din Karate Traditional, si din FRAM sa dispara bidoanele alea de SKDUN, EUR&KA, Wado ryu…., si de peste tot, sa dispara gramada asta de stiluri din FR Karate, si sa ramana asa cum spune Domnul Baroiu si Domnul Marinescu, un singur karate premiat si finantat, adica cel din cadrul WKF. Aveti dreptate si va urez succes domnilor !
KARATE
01.07.2013 at 10:20Nicaieri in lege nu spune “stiluri”, vrajeala asta au adus-o cei din sistem. Se spune” sport” , iar sportul este unul singur “karate”. Restul e vrajeala si capuseala de bani de la buget.
adrian farcasu
07.07.2013 at 17:11Vreau sa vad si eu ca Balacaroiu asta respecta ceea ce zice , adica, un singur Karate, un singur campiona mondial. Ca stie toata lumea ca tocmai la verticalul asta de Balacaroiu sunt acele clone, acele fantome, asa-zisele stiluri…shotokan, shito ryu, goju….wado….care au si ele campioni mondiali cu zecile dar de care nu se vaita. Il voi sustine pe acest parvenit doar atunci cand va declara si semna in clar ca de la declararea unei federatii unice pt Karate, aceasta va avea un singur campionat national de karate, un singur campionat mondial de karate (WKF) si va renunta la acei campioni mondiali de carton din stilurile alea care toate de fapt sunt identice, si care se afla in acest moment chiar in federatia pe care o conduce. Pana atunci ….
ampionate mondiale cu duiumul, si campioni mondiali cu zecile, dar de care ni zice nimic. Tot ce e la el e bun, iar ceea ce la altii e rau?
Daca ne spune si semneaza c
adrian farcasu
07.07.2013 at 17:13Vreau sa vad si eu ca Balacaroiu asta respecta ceea ce zice , adica, un singur Karate, un singur campiona mondial. Ca stie toata lumea ca tocmai la verticalul asta de Balacaroiu sunt acele clone, acele fantome, asa-zisele stiluri…shotokan, shito ryu, goju….wado….care au si ele campioni mondiali cu zecile dar de care nu se vaita. Il voi sustine pe acest parvenit doar atunci cand va declara si semna in clar ca de la declararea unei federatii unice pt Karate, aceasta va avea un singur campionat national de karate, un singur campionat mondial de karate (WKF) si va renunta la acei campioni mondiali de carton din stilurile alea care toate de fapt sunt identice, si care se afla in acest moment chiar in federatia pe care o conduce. Pana atunci ….
adrian farcasu
07.07.2013 at 17:19Abia atunci va demonstra Balacaroiu asta ca e corect, atunci cand vor dispare zecile de karate toate bugetate, Karate Shotokan….Shito, Goju, Wado, Karate WKC, Karate SKDUN, Karate EUR&KA, toate “karatele” din FR Karate, FRAM, FRAMC, FR Karate WKC……. Conform principiului corect enuntat de Balacaroiu, sa fie facuta o singura federatie de karate, un singur sport “karate”, un singur campionat national, european si mondial. Stilurile si versiunile sa fie eliminate total. Esti pregatit sa demonstrezi ca faci acest lucru Balacaroiule ? Sau il vei face asa cum iti va fi tie bine, adica , zecile de campioni mondiali pe stiluri de la tine sunt ok, dar ?!
sorin
10.02.2014 at 19:07din 1990 au existat sectii de karate infiintate in cluburi cu traditie si cu ceva forta financiara….ele au avut sustinere,resurse logistice,sali de antrenament gratis….etc….cu toate aceste avantaje rezultatele sportivilor din aceste cluburi pe plan extern au fost aproape zero in competitii…in acelasi timp in paralel s-au infiintat cluburi noi tinere care prin managementul presedintilor au reusit sa si gaseasca sponsori…parinti entuziasti..au luptat cu orice sigla publicitara pe kimono de la apa plata la vin de vrancea ,au facut eforturi imense sa fie prezenti in competitii….acesti outsideri au creeat federatii noi…cu baze financiare de sustinere cat de cat solide si nu de la mila ministerelor….sau a statului….au inceput sa aiba rezultate….acordand MARE cu M mare atentie copiilor…aceia pe care ceilalti nu ii baga in seama pentru ca statul nu recompenseaza rezultatele lor….in fine acum vine ursul si ar vrea si el pestele vulpii.si tipa..WKF e federatia suprema si cine nu e cu ea e inpotriva interesului national….domnilor…analizati putin comportarea acestei federatii la nivel mondial….s-au pus in genuchi in fata CIO sa ajunga sport olimpic….au facut praf prin regulamentul de lupta si arbitraj tot spectacolul acestui sport….doar doar o sa reuseasca sa inghita ceva bani olimpici…dar degeaba…niste incapabili…ba mai mult s-a mai lasat si cu ceva anchete la nivel inalt pe motiv de fraude..si…judecati ceva…cand a fost olimpiada de la Seul in Coreea Taekwando a fost admis ca sport olimpic…in schimb in 2020 la olimpiada de la Tokyo in Japonia karate nu va fii…meritul? WKF……cu sediul unde? in Japonia……pai si atunci care este dreptul legitim ca WKF Romania sa inghita alte federatii construite solid…? pe spatele lor…prin eforturi proprii…?…poate ar fii bine sa ne gandim ca WKC Romania sau SKDUN Romania sau mai stiu eu cine sa aduca aceasta federatie parazit pe bani publici sau indirect publici – vezi cluburile care apartin de ministere si sa le invete sa faca performanta pe baza solida si reala si nu pe bani publici.