Se întâmpla în 2010, la Vancouver. Maria Marinela Mazilu, o tânără care nici nu împlinise 19 ani, devenea prima reprezentantă a skeletonului românesc la o ediție a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Deși a încheiat atunci pe ultimul loc din competiție (19), după descalificarea unei sportive din Japonia, simpla prezență a Mariei în elita acestui sport a reprezentat o performanță. O performanță pe care românca va încerca să o depășească în 2014, an în care va evolua pentru a doua oară la Jocurile Olimpice. De această dată, locația va fi Soci, orașul rus situat la malul Mării Negre.
Născută pe 12 aprilie 1991 la Mihăilești (jud. Giurgiu), Maria a luat contactul cu sportul de performanță încă de la o vârstă fragedă. Ea a practicat judo, după care a trecut la atletism, unde a avut numeroase realizări. Maria a fost campioană naţională de junioare la ștafeta de 4×100 metri, vicecampioană naţională de junioare la 60 de metri plat şi a obținut locul trei la campionatele naţionale în proba de 200 de metri. În 2007, a renunțat și atletismului în favoarea skeletonului, un sport de iarnă dur și plin de adrenalină. Sub comanda antrenorului Marius Ene, Maria a început să-și desfășoare antrenamentele în străinătate, deoarece România nu beneficiază de o pistă dedicată exclusi skeletonului, și a luat startul în primele competiții internaționale.
Roadele nu au încetat să apară. În arhivele Federației internaționale de bob și skeleton se arată că prima competiție la care a participat Maria a fost o etapă a Cupei Europa din 2007, desfășurată pe 27 noiembrie la Igls, în Austria, unde românca a încheiat pe locul 22 din 32. Un an mai târziu, în aceeași localitate, Maria încheia cursa pe locul al treilea.
În sezonul 2012-2013, Maria a ocupat locul 29 în clasamentul federației internaționale, cu 738 de puncte. Cupa Europeană a încheiat-o pe poziția a 26-a, la fel și pe cea Mondială. Totuși, s-a aflat pe o poziție mai înaltă în clasamentul Cupei Intercontinentale: 18.
Pentru sportiva născută în Mihăilești urmează o nouă ediție a Jocurilor Olimpice, care se va desfășura între 7 și 23 februarie 2014 la Soci, în Rusia. Sportiva româncă a început deja să se bucure de popularitate, ea făcând parte din campania inițiată de compania Procter&Gamble, ”How to raise an olympian” (Cum să crești un sportiv olimpic), campanie prin care se arată parcursul atleților de top, prin ochii mamelor lor.
Ce este skeletonul?
Skeletonul a luat naștere în 1882, când soldații elvețieni au decis să construiască un tobogan între orașele Davos și Klosters. Pentru a-l diferenția de circuitele din Statele Unite ale Americii și de cele din Canada, elvețienii au decis să îi adauge toboganului cât mai multe curbe. Cu toate acestea, se pare că sportul ar fi devenit celebru doi ani mai târziu, în localitatea elvețiană St. Morritz, derivând din sania mult îndrăgită de britanici. Singura deosebire este că la skeleton sportivii stau cu fața în jos.
St. Moritz a rămas și în zilele noastre principalul oraș al skeletonului mondial, găzduind cel mai lung circuit destinat acestui sport din întreaga lume: 1.722 de metri, cu o cădere verticală de 130 de metri. De altfel, skeletonul a fost prezent și la cele două ediții de Jocuri Olimpice de Iarnă găzduite de orașul elvețian: în 1928 și în 1948. În acea perioadă, skeletonul era recunoscut drept sport olimpic, dar nu s-a regăsit în programul regulat al competiției decât în 2002, când Olimpiada s-a ținut la Salt Lake City, în Statele Unite ale Americii.
*Material preluat din numărul 44 al revistei Sport Revolution.
FOTO: Getty Images
Leave a Reply