Deschidem ușa și pentru câteva secunde avem impresia că ne aflăm în “camera trofeelor”. Medalii, diplome, tablouri, premii, amintiri, toate acestea umplu pereții încăperii. Cu pași mărunți și o privire duioasă, campioana se îndreaptă către noi. Nu pot decât să mă gândesc cât de norocoasă sunt că am onoarea să stau de vorbă cu domnia sa și că îmi pare rău că nu am avut ocazia să îi văd pe viu performanțele obținute. Iolanda Balaș Söter este o campioană olimpică română de etnie româno-maghiară, care a dominat proba de săritura în înălțime timp de un deceniu. Între 1957 și 1967 a învins în 150 de întreceri consecutive, depășind recordul său mondial de 14 ori, ajungând de la 1,75 m la 1,91 m. Un exemplu al supremației sportive a fost finala olimpică de la Roma 1960, unde a obținut cea mai strălucitoare medalie. Patru ani mai târziu, la Jocurile Olimpice de la Tokio (1964), redevine campioană olimpică. Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul sportivei mai intră și două medalii de aur la Campionatele Europene de atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.
În prezent, campioana noastră olimpică este președinte de onoare al Federației Române de Atletism și președinte al Fundației Atletismul Românesc. „După ce am ieșit la pensie în 2005, am rămas în continuare la Fundația Atletismul Românesc ca președinte, organism care are ca scop sprijinirea lotului național. Încerc în continuare să rămân pe tărâmul atletismului. După ce am întrerupt activitatea sportivă de performanță, am fost angajată la Clubul Steaua la cabinetul metodic, unde am activat până în 1990. Din 1991 am fost aleasă și nu numită în cadrul FRA, la propunerea Consiliului federal și al delegațiilor din întreaga țară. Spre bucuria mea, am fost aleasă în unanimitate ca președinte al federației. Până atunci, acest post fusese îndeplinit doar de către personalități politice. Am fost aleasă ca fostă atletă și am încercat să lăsăm ceva în urma noastră. Am reușit să modernizăm Stadionul Tineretului, care a fost dăruit federației de către autoritățile vremii, în 1912. Cu ajutorul sponsorilor am reușit să construim acest sediu pe care îl vedeți aici, este una dintre cele mai frumoase clădiri dedicate atletismului din Europa. Stadionul nostru a rămas cam singurul din țară, după ce stadionul național a fost dezafectat pentru atletism; așa că încercăm să găzduim aici mari competiții, nu numai interne, dar și internaționale”, ne-a explicat marea campioană.
Iolanda Balaș Söter: „Am văzut lumea datorită sportului”
Fundația Atletismul Românesc a modernizat de-a lungul vremii nu mai puțin de 14 stadioane în întreaga țară. În Cluj, Poiana Brașov, Craiova, Constanța s-a beneficiat de sprijinul acesteia. „Sigur, 14 stadioane este puțin dacă ne gândim la suprafața țării… Și ce este mai dureros pentru mine este că autoritățile nu sprijină activitatea sportivă. Din păcate, după revoluție mai mult s-au dezafectat stadioanele decât s-au construit. Întotdeauna am spus că ar fi bine ca autoritățile să susțină sportul de performanță. Nenorocirea face că populația noastră se mișcă foarte puțin, nu facem sport. Ar trebui schimbată legislația în ceea ce privește sportul, programa școlară; în loc de două ore pe săptămână să facă măcar trei și atunci vă dați seama că ar fi în folosul comunității. Acestea sunt principale mele preocupări în cadrul federației și la Comitetul Olimpic Sportiv Român, unde sunt membru”, ne-a mărturisit legenda atletismului românesc.
Vorbind despre trecut, domnia sa a afirmat: „Pe vremea mea… nu sunt nostalgică, dar trebuie să subliniez că noi făceam sport de performanță de plăcere, din entuziasm și pentru că aveam posibilitatea să vizităm lumea. Astăzi, oricine are pașaportul în buzunar, poate să călătorească. Noi am colindat lumea, eu am fost pe cinci continente, am vizitat multe țări, am rămas cu foarte multe amintiri datorită sportului, atletismului. Am făcut totul din entuziasm; tinerii de astăzi nu sunt dornici să vină să facă sport de mare performanță. Toți se gândesc doar la câștiguri. Aceasta este situația zilelor noastre, totul pleacă și de la educație. Dacă la școală nu ar mai fi scutiți copiii și ar face sport din generație în generație, atunci nici urmașii nu ar mai pune problema câștigului. În primul rând câștigi că ești un om sănătos! Când văd oameni care fac mișcare, mă bucur nespus. Într-adevăr, nu mai vin copiii la sală, dar nu mai avem nici antrenori. Trebuie să recunoaștem că nu mai avem specialiști de renume cum am avut pe vremuri chiar în atletism, a fost un Mărășeșcu, un Söter, Puică, Tintorescu și alții. Acum, antrenorii nu se mai încumetă să vină să facă sport de performanță, să mobilizeze tineretul, preferă să plece în străinătate, unde și câștigul este mai bun decât la noi. Depinde și de mentalitatea celor care ne conduc în sport. Dacă ei, la vremea lor, au fost scutiți de educație fizică, astăzi când conduc această țară, vă puteți imagina la ce susținere trebuie să ne așteptăm de la acești oameni. Să sperăm că lucrurile se vor îmbunătăți, eu întotdeauna am fost și sunt o persoană optimistă și mă bucură că văd pe stadion sau în parcuri persoane care fac mișcare. Este un câștig enorm și sper că oamenii se vor convinge de importanța sportului în viața sedentară”.
Susținerea tinerilor înseamnă obținerea medaliilor
Educația, tentațiile, tehnologia în exces, lipsa motivației, copii uitați în fața calculatorului și părinți care se complac în această situație deoarece nu au timp să își ducă copiii la sport, cu toate aceste probleme ne confruntăm în prezent. Printre tentațiile cele mai periculoase ne întâlnim și cu dopajul, care distruge omul, sportivul, cât și cariera sau viața acestuia. „Nu sunt împotriva tehnologiei, dar totul trebuie făcut chibzuit, noi nu am avut asemenea preocupări. În ceea ce privește dopajul, este un rău care a fost preluat de foarte mulți tineri crezând că antrenamentul se poate înlocui cu pastile și medicamente. Sunt de acord, sportul trebuie susținut, organismul la fel, dar nu prin doping. Nenorocirea face că dopajul contribuie negativ la dezvoltarea tinerilor și nu numai, sunt cazuri dramatice, sunt foarte mulți care folosesc dopingul la noi sau în străinătate. S-a dovedit că au urmări îngrozitoare pentru sănătate. De aceea, Comitetul Olimpic Internaţional și Federația Internațională de Atletism au luat măsuri contra dopajului. Dacă te prinde de două ori dopat, ești exclus din viața sportivă, este o măsură drastică. Oricum, oamenii ar trebui să fie convinși că mai bine te duci și te antrenezi, pui capul la contribuție să găsești metodele cele mai bune pentru a obține performanță. Și nu prin medicamentație sau dopaj! Din păcate și la noi în atletism au fost mulți suspendați, pe șase luni, doi ani. FRA a luat măsuri drastice, scoțând sportivi din activitatea de mare performanță. În loc să promovăm senzaționalul în revistele de specialitate, am putea informa sportivii despre ce îi așteaptă dopându-se. Cu timpul, cred că o dată cu îmbunătățirea metodicii de pregătire a marii performanțe, vor exista și performanțe mai bune, iar cei care sunt tentați să mai folosească, o să renunțe”, a adăugat fosta atletă.
Melancolică, dar senină și optimistă, doamna Balaș Söter ne-a povestit de generația domniei sale și nu a uitat să precizeze că încă mai putem spera la o astfel de generație: „Avem foarte mulți tineri care au ajuns la campionate mondiale, europene, sau medaliați la diferite concursuri la categoria lor de vârstă. Ar trebui ca după ce au trecut de juniorat să îi susținem și să îi încurajăm pentru ca în continuare să rămână în sportul de performanță. Noi avem medalii și titluri câștigate la juniori și tineret, avem performanțe excepționale. Din păcate, foarte mulți juniori se pierd pe parcurs deoarece nu sunt susținuți nici de mișcarea sportivă, nici de autorități. Dacă noi susținem acești tineri deosebit de talentați, o să avem medalii. Fac un apel pentru a invita copiii și părinții să vină pe stadion și să facă sport de sănătate, în primul rând, și în al doilea rând, de performanță.”
Material preluat din numărul 47 al revistei Sport Revolution.
FOTO: Alexandra Carpen
