Directorul Centrului Naţional de Formare şi Perfecţionare a Antrenorilor (CNFPA), Adrian Ilie, îşi doreşte ca atât statul, cât şi autorităţile locale să se implice în susţinerea sportului românesc.
S.R.: Cât de importanţi sunt antrenorii pentru sportul românesc şi unde ne situăm din acest punct de vedere în raport cu alte state din Europa?
A.I.: Antrenorii sunt mult mai importanţi pentru România decât pentru alte ţări. Cei din străinătate spun că e o minune că încă luăm medalii şi se întreabă de unde vin succesele româneşti. Din punctul meu de vedere, majoritatea medaliilor care încă se obţin vin din pasiunea şi nebunia, în sens pozitiv, a unor antrenori care vin cu haine şi mâncare de acasă pentru sportivi. Pentru aceşti antrenori, zilele de weekend sunt de cantonament şi competiţii, zile în care
aceşti antrenori se dăruiesc sportului. Gândiţi-vă unde am fi dacă aceşti antrenori ar fi susţinuţi financiar, cu salarii motivante şi un colectiv tehnic complet şi corespun zător!
S.R.: Sunt cei care vin la şcoala de antrenori conştienţi de faptul că trebuie să înveţe, dacă tot vin, nu doar să bifeze prezenţa la cursuri?
A.I.: Specificul şcolii constă în selectarea cursanţilor din rândul sportivilor de performanţă aflaţi pe final de carieră sau a celor care şi-au terminat cariera sportivă. Aşadar, nu luăm orice om de pe stradă care vrea să se facă antrenor! Viitorul cursant al CNFPA trebuie să aibă categoria I de clasificare sportivă pentru sporturile individuale sau categoria a II-a pentru jocurile sportive, ori să fie instructor în ramura de sport. Având aceste clasificări, din start, din cele 10 unităţi de competenţă aferente calificării de antrenor, ei au cinci, şase. La facultăţile de educaţie fizică şi sport nu au o astfel de cerinţă. De asemenea, noi avem şi un colectiv de formatori din instituţii care au incidenţă cu sportul de performanţă, INMS, ANAD şi INCS. Ţinând cont de aceste lucruri, cred că nu există riscul ca absolvenţii CNFPA să nu fie bine pregătiţi, din contră, absolvenţii noştri se regăsesc pe piaţa muncii în cadrul cluburilor sportive, federaţiilor
cât şi ca antrenori ai loturilor naţionale şi olimpice.
S.R.: Cum răspund federaţiile la serviciile oferite de CNFPA?
A.I.: Avem o relaţie foarte bună cu federaţiile. Avem persoane delegate din cadrul federaţiilor care se ocupă de relaţia cu CNFPA, de la formare, perfecţionare şi promovare a antrenorilor, totul se face în colaborare cu federaţiile. De asemenea, la elaborarea H.G. nr. 343/2011 – Statutul Antrenorului, au participat
aproape toate federaţiile, hotărâre ce a aliniat sistemul naţional de clasificare a antrenorilor din România la cel european, fapt pentru care am fost felicitaţi şi daţi exemplu la Consiliul European al Antrenorilor.
S.R.: Ar putea fi eficientizată relaţia dintre CNFPA şi federaţiile sportive?
A.I.: Sigur că da, întotdeauna este loc de mai bine. În primul rând, ne-ar trebui o bază materială. Statul trebuie să investească în baza materială pentru a fi dată în administrarea federaţiilor, să le aducă venituri proprii, precum cea de la Academia de antrenori din Köln, unde au săli, bazine şi terenuri de sport pentru partea de specializare pe ramură de sport. În prezent, la noi, specializarea pe ramura de sport se face de către federaţiile sportive în bazele acestora.
O problemă a federaţiilor este ca majoritatea au trei-patru angajaţi. Secretar general, antrenor federal şi contabil etc. Totul pleacă de la bani. De relaţia cu CNFPA se ocupă antrenorul federal dar, din lipsă de personal, antrenorul federal îndeplineşte mult mai multe atribuţii şi ar fi bine dacă fiecare federaţie ar putea să aibă cel puţin o persoană care să se ocupe numai de formarea specialiştilor proprii (antrenori, instructori, arbitri etc.).
S.R.: Se tot discută de introducerea mai multor ore de sport în şcoală, ce părere aveţi?
A.I.: Am auzit de acest lucru din presă şi televiziune. Dacă vrem să avem o populaţie sănătoasă, nu cred că asta este soluţia, mişcarea pentru sănatate nu se rezolvă cu introducerea unei ore sau două în plus, cred că altceva trebuie făcut. Din experienţa acumulată la conferinţele internaţionale în domeniu, consider că o soluţie ar fi ca sportul pentru sănătate să fie lăsat la nivel local, prin dezvoltarea unor programe pentru tineret şi sport, poate chiar ar fi un lucru
bun înfiinţarea la consiliile locale, acolo unde acestea dispun de terenuri şi săli de sport, de cluburi sportive locale. Hai să ne gândim care ar fi beneficiile, pe lângă sănătatea populaţiei, ce ar însemna şi pentru sportul de performanţă, am avea o bază de selecţie mult mai mare decât acum, există potenţial uman neexploatat în populaţia de la sate, aceste cluburi s-ar putea afilia la federaţii, ceea ce ar duce la creşterea veniturilor acestora, din punct de vedere
competiţional, cred că altfel ar arăta un campionat naţional cu câteva sute de cluburi, cine ştie poate chiar s-ar putea reînfiinţa Daciada. Sunt multe lucruri pe care nu mai statul poate să le rezolve.
