Articol preluat de pe cotidianul.ro
Pe parcursul acestei anchete jurnalistice, vom dezvălui lungul șir de subterfugii prin care a fost înstrăinat un patrimoniu de sute de milioane de euro, pentru satisfacerea unor grupuri de interese. Acesta este motivul pentru care demersul nostru jurnalistic se înscrie în demararea unei anchete care va dezvălui întreaga încrengătură de interese care a avut ca scop tocmai sărăcirea unei categorii sociale importante pentru ceea ce a însemnat dezvoltarea economică a țării. Cu siguranță, această anchetă vine să demonstreze că oamenii politici posedă la rândul lor anumite meșteșuguri, acelea de a face legi care să convină intereselor unor grupuri cărora le au de achitat niște datorii.
Asociația Membrilor Cooperatiști a fost înființată în anul 1855 și avea sediul central în București. În anul 1949, prin Decretul nr. 133 al Consiliului de Miniștri, se înființează UCECOM și CentroCoop, organe cu rol de îndrumare și control la nivel național a activităților de tip cooperatist. Înainte de 1989, UCECOM avea peste 1.000 de cooperative meșteșugărești, mii de spații comerciale, hoteluri și case de odihnă. În aceste cooperative lucrau aproximativ 50.000 de oameni.
Imediat după 1989, odată cu semnarea Decretului-lege numărul 66 privind organizarea și funcționarea cooperativelor meștesugărești din România, a fost pus la punct un plan de satisfacere a unei categorii privilegiate apărute după 1990, și anume revoluționarii. Aceștia au beneficiat de peste 600 de spații comerciale din patrimoniul Cooperativei Meșteșugărești. Cu siguranță nimeni nu a înțeles ce legătură avea revoluționarul cu mediul de afaceri, însă cu siguranță toți am înțeles că politicul a rămas dator unor grupuri de interese. Rezultatul îl simțim astăzi și îl vor mai simți câteva generații de aici înainte.
Principalul artizan al multora dintre aceste înstrăinări din patrimoniul Cooperativei Meșteșugărești a fost Dumitru Dânga, care în data de 24 aprilie 1990 la Sala Palatului, a organizat al VIII-lea Congres al Cooperațiilor Meșteșugărești, substituindu-se CASCOM și sindicatelor.
În acest context, anumite persoane au hotărât înființarea Băncii pentru Mica Industrie și Libera Inițativă. În cadrul acestei bănci, vom regăsi printre membrii fondatori, cooperativele meșteșugărești și casele de pensii ale acestora. Ulterior, pentru a se putea ascunde jaful, această bancă a fost preluată de către o bancă grecească, iar de capitalul privat al acestor cooperative nu se mai știe nimic.
În data de 7 iunie 1993, a fost adoptată Legea 34 privind integrarea sistemului de asigurări sociale al cooperațiilor meșteșugărești în sistemul asigurărilor de stat, prin intermediul căreia a fost ascuns jaful din cooperație și, mai mult, statul plătește nejustificat pensii către aproximativ jumătate de milion de persoane, oameni care au cotizat la un fond de pensii CASCOM.
Camerele de Arbitraj un mecanism ilegal
Sub aparența legalității, UCECOM a inventat Camera de Arbitraj care era considerată o instanță de judecată a Uniunii Naționale a Cooperației Meșteșugărești, cu toate că existența sa contravenea prevederilor Constituției României.
În acest sens, există și o decizie a Curții Supreme de Justiție care a reținut că:
“Potrivit art. 125 din Constituția României, autoritatea judecătorească are plenitudinea de jurisdicție și orice litigiu este de competența instanțelor judecătorești, cu excepția celor date prin Constituție altor organe, cum ar fi Curtea de Conturi ( art. 139) și Curtea Constituțională ( art. 140-145).
În favoarea UCECOM, legea nu a instituit însă o jurisdicție specială, Decretul nr. 66/1990 privind organizarea și funcționarea cooperației meștesugărești fiind emis înainte de intrarea în vigoare a Constituției din decembrie 1991, dispozițiile sale referitoare la Curtea de Arbitraj au fost abrogate implicit.
Ca urmare, soluționarea litigiilor de către Curtea de Arbitraj de pe lângă UCECOM poate să intervină numai în condițiile Cărții a IV-a din Codul de procedură civilă.
Potrivit art. 340 din același cod, părțile pot conveni să soluționeze, pe calea arbitajului, litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de cele care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacții.
Excluderea competenței instanțelor judecătorești și supunerea litigiului unei instanțe de arbitraj este admisibilă, conform art. 343 din Codul de procedură civilă, numai prin încheierea de către părți a unei convenții arbitrale scrise în forma clauzei compromisorii, sub sancțiunea nulității.
În speță, părțile, unități cooperatiste, nu au încheiat o convenție cu clauza compromisorie prin care să convină în sensul supunerii litigiului spre soluționare Curtii de Arbitraj de pe lângă UCECOM.”
Și prin decizia numărul 417R/1996 a Curții de Apel Brașov, Curtea se pronunță și asupra nelegalității sentințelor arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj a UCECOM:
“ Soluțiile date de Comisia de Arbitraj a UCECOM după apariția Legii 1/1992, nu mai au nicio
valoare juridică, deoarece fiind abrogat Decretul nr. 81/1985, toate litigiile patrimoniale economice sau comerciale dintre persoanele fizice sau juridice care își au domiciliul sau sediul pe teritoriul României, sunt de competența instanțelor judecătorești cu unele excepții ce nu s-au dovedit a fi în cazul în speță, astfel că o sentința dată de un organ necompetent (Hotărârea/sentința UCECOM 182/9.12.1992)”
Este evident că metodele de mai sus au avut ca scop devalizarea întregii Cooperații Meșteșugărești la nivelul României și, în subsidiar, au pus la cale anularea unor decizii definitive și irevocabile.
Prin menținerea Curții de Arbitraj UCECOM, în ciuda constatărilor instanțelor de judecată privind nelegalitatea acestora, s-a continuat înstrăinarea patrimoniului cooperației prin anumite „decizii judecătorești” pronunțate de către Curtea de Arbitraj sub aparența legalității și cu ajutorul cărora niște grupuri de interese au reușit să intabuleze spații comerciale sau de producție, precum și hoteluri și case de odihnă aparținând cooperației meșteșugărești din România.
Este intersant să aflăm cine a profitat și cui au servit aceste înstrăinări, tocmai pentru a ne crea o imagine cât mai clară asupra jafului la care a fost complice clasa politică românească după 1989, însă cu toate aceste informații vom reveni în următoarele episoade ale anchetei.
