Unul pleacă, altul vine, n-avem nădejde de mai bine

Framântările învolburate ale scenei politice din România din ultimele luni au afectat serios aproape toate palierele societăţii româneşti. Luptele purtate pentru ciolan de mai marii neamului au aruncat în haos ţara noastră, iar noi, oamenii de rând, nu putem decât să privim spectacolul grotesc la care am devenit, fără voie, părtaşi.

Bineînţeles, sportul n-a fost nici el ocolit de vâltoarea acestui circ politic ieftin pus la cale de nişte precupeţi. Schimbările din vârful piramidei s-au propagat cu repeziciune până la bază, astfel încât niciun sector n-a scăpat neprimenit. Aceste primeniri ar trebui să ne ofere năzuinţe de mai bine, deoarece orice schimbare are darul de a crea un climat favorabil pentru progres, cel puţin la nivel declarativ. Dar, parafrazându-l pe maestrul Tudor Gheorghe, ajungem să constatăm cu regret că în majoritatea cazurilor unul pleacă, altul vine, iar noi n-avem nădejde de mai bine.

De fiecare dată când e câte o schimbare de lider, ne făurim speranţe, care, cel mai probabil, ne vor fi din nou spulberate. Nu avem prejudecăţi, dar realitatea ultimilor 25 de ani nu ne rezervă dreptul de a fi optimişti. Dacă privim retrospectiv, nimic nou sub soare după 1989 în sport. La conducerea ministerului de resort sau a fostei Autorităţi pentru Sport şi Tineret s-au perindat zeci de politicieni, dar, cu mici excepţii, toţi au fost o apă şi-un pământ. De aproape 25 de ani, sportul românesc se zbate ca un peşte pe uscat, gata, gata să-şi dea duhul. Infrastructura precară, centre de copii şi juniori aproape inexistente, lipsa banilor pentru investiţii, lipsa unei strategii naţionale de dezvoltare sunt doar câteva din problemele acute care sugrumă sportul mioritic. Aproape niciun ministru n-a reuşit să amelioreze aceste probleme, deşi fiecare a creat falsa impresie că îi pasă.

Tonul schimbărilor în sport a fost dat în 2013, atunci când la majoritatea federaţiilor au fost organizate alegeri. La ciclism, tenis, box şi, recent, handbal au fost aleşi noi preşedinţi. La toate federaţiile de mai sus alegerile au generat scadaluri şi discuţii aprinse între protagonişti şi, contrar aşteptărilor, activitatea sportivă a avut cel mai mult de suferit, deşi, paradoxal, ar fi trebuit să fie principala beneficiară a acestor primeniri.

Mai nou, conducerea sportului a fost încredinţată campioanei noastre olimpice de la Sydney, Gabriela Szabo, fost consilier al fostului ministru Nicolae Bănicioiu. La prima vedere, judecând prin prisma performanţelor obţinute de Szabo în cariera de atletă, alegerea pare a fi potrivită. Dar de la un sportiv de top până la un manager de succes e cale foarte lungă. Timpul va dovedi dacă Szabo poate reforma sportul românesc sau dacă va fi doar un simplu pion, incapabil să schimbe soarta jocului de pe tabla de şah.

Cine ne poate oferi garanţia că tocmai acum se va schimba ceva? Spectrul politic e pauper din punct de vedere al resursei umane. Ne-am săturat să vedem oameni numiţi în funcţii de conducere pe criterii de apartenenţă politică sau de nepotism. Până când nu se va înţelege că sportul trebuie condus de specialişti, nu de politicieni, progresul va rămâne doar un vis fantezist.

FOTO: nicolaebanicioiu.ro

* Articol publicat în numărul 47 (martie) al revistei “Sport Revolution”