Uneori mizeria este atât de mare şi lumea în care trăim atât de falsă şi pervertită, încât te întrebi pentru ce trebuie să prezinţi o altă realitate. Evident că şi răspunsul a venit destul de rapid: pentru că suntem într-o permanentă inferioritate numerică, deoarece binele nu triumfă întotdeauna, dreptatea este de cele mai multe ori doar un cuvânt propagandistic şi răsplata celor buni şi drepţi este pentru împărăţia cerurilor şi nu pentru lumea pământenilor. Presa nu este liberă, nu poate fi, iar cei care încearcă aerul curat şi extrem de rarefiat al libertăţii sunt loviţi fără milă. Chiar dacă nu stai la mâna unui mogul atotştiutor cu grave accente dictatoriale, depinzi într-un fel sau altul de personaje obscure, ce ascund în spatele măştilor de oameni smeriţi, calzi şi lideri cu mână de fier în mănuşe de catifea, o atitudine demnă tragediile antice, unde cei buni mor întotdeauna. Nu suntem nişte eroi, nu ne plângem sau autocompătimim, nici nu caut mila cuiva, dar visăm uneori cum ar fi să ne trezim din această moarte clinică impusă de cercurile conducătoare, să avem atitudine, să luptăm pentru drepturile noastre. Vorbim însă de astfel de lucruri de amar de ani, iar rezultatele sunt aceleaşi. La conducerea acestei ţări minunate se perindă tot felul de personaje ce ne-au îngenunchiat şi subjugat, devenind o populaţie lipsită de personalitate şi identitate. Aşa se întâmplă şi în sport. În spatele frazelor pompoase şi a maximelor menite să-ţi fure o lacrimă, se ascund doar interese financiare şi de putere politică. Sportivul a devenit un simplu executant, o unealtă ce trebuie modelată şi condusă doar aşa cum trebuie, să servească MARELE JOC şi nu să iasă din rând. Iar cazurile de nedreptate în sport ar putea umple romane întregi.
Scriam despre olimpism, aşa cum scriem de cinci ani, aducând în prim-plan mari performanţe şi campioni, dar şi lupta politică din spatele performanţelor. Scriam aşa cum nimeni nu a mai făcut-o şi se vede treaba că nici nu o fac. Performanţe obţinute cu sacrificii şi sudoare cum rar mai întâlneşti în aceste vremuri poluate de fast-food, băuturi otrăvitoare, mâncare modificată genetic, mass-media ce prezintă în proporţie de 80-90% sexualitate-prostie-prost gust-mitocănie… într-un cuvânt, nonvaloare. Unde este spiritualitatea, arta, creaţia, prezentarea olimpicilor noştri, atât sportivi cât şi cei din ştiinţele exacte, cibernetică, creaţie+invenţii. Din păcate nu mai există, sau aceste aspecte sunt trecute la coada societăţii. Olimpismul este un deziderat pentru sportivi în special, dar interesele de organizare şi mediatice sunt de ordinul sutelor de milioane şi miliardelor! Să mai amintim de influenţa politică?!
Aceste interese nu vizează niciodată sportivul ca entitate singulară, ci slujesc doar grupuri de interese.
Că anumiţi sportivi (vezi un Usain Bolt, Michael Phelps şi lista nu continuă foarte mult) au beneficiat prin marile lor performanţe de platforma olimpică de expunere, este un lucru minunat, dar ca ei sunt foarte mulţi performeri talentaţi ce se pierd din cauza politicii, intereselor din ţările de baştină (VEZI ROMÂNIA!!!) şi intereselor internaţionale. Să fiu sincer, domnesc drama şi tragedia în sportul românesc.
Am văzut atâta nedreptate şi cazuri dramatice, sportivi ce sunt folosiţi, batjocoriţi, umiliţi, minţiţi, furaţi, încât dacă încă nu ţi-ai pierdut umanitatea, te apucă toate stările deodată: furie, frustrare, neputinţă… mda. Probabil că nu se va schimba nimic, dar măcar vreau să fiu împăcat cu mine însumi atunci când voi fi întrebat ce am făcut. Dar ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla şi viaţa îşi urmează cursul până în punctul terminus, când toate se vor limpezi. Doamne ajută, fraţilor!
Leave a Reply